Olteteanu Bogdan Andrei

From a to z

Archive for the ‘Hobby’ Category

Pierdut prin Dobrogea

one comment

O săptămână de mers la servici ar fi frumos să se termine, de cele mai multe ori, într-un mod plăcut şi relaxant, undeva departe de agitaţie, gălăgie, poluare, oameni răi şi nu în ultimul rând, monotonie. De ce oameni răi? Păi experienţa mi-a arătat că cu cât sânt mai puţini oameni pe km pătrat cu atât sunt mai sociabili şi mai prietenoşi. Mie personal îmi place ca în fiecare sfârşit de săptămână să plec cu bani puţini în locuri care-şi câştigă revenirea sau în locuri noi tocmai bune de explorat. Am să încerc să îţi prezint câteva locuri pe unde am fost sau pe unde mi-ar plăcea să ajung. Tot ce îţi trebuie este un spirit plimbăreţ, o maşină şi eventual nişte echipament de campat în caz că vrei să pleci de Vineri şi să te întorci Dumincă.

Grindul CHITUC – Plaja de la Vadu

Plaja de la Vadu

Este un loc mirific şi pustiu în timpul săptămânii dar din păcate suficient de aglomerat la sfârşit de săptămână, fiind din ce în ce mai cunoscut şi vizitat. Nisipul este fin şi prezenţa scoicilor este mai mult pe alocuri. Apa este curată şi nu sunt pietre şi alte porcării în care ai putea să îţi rupi picioarele. La final rămâne în topul ieşirilor mele atunci când vreau să mă simnt liber şi nederanjat de cotidian. Dacă vrei să ajungi aici şi mai ales dacă ai de gând să rămâi peste noapte o să ai nevoie de câteva lucruri fără de care excursia ta s-ar putea transforma uşor într-un calvar.  O bună parte din Grindul Chituc (spre periboină) este Rezervaţie Naturală, asta înseamnă ca zona favorizează cu brio ţânţari enormi, muşte şi tăuni enervanţi care sunt peste tot, inclusiv pe tine, mai ales când ieşi din mare. Dacă natura nu te protejează (atunci când bate vântul toate aceste insecte nu te deranjează după cum zic toţi pescarii) o să ai nevoie de nişte metode să scapi de gâze.  Eu am folosit cu succes loţiunea Autin care m-a protejat împotriva tuturor gâzelor.Există şi un spray pentru a diminua mâncărimile de după pişcături şi înţepături pe care îl recomand dacă nu vrei să te scarpini până la os! O altă metodă ar fi un foc şi nişte papură udă proaspăt tăiată peste jar.  Aparatele cu ultrasunete nu le-am încercat şi aş rămâne recunoscător dacă aţi împărtăşii această experienţă. Metoda ceea mai extremistă ar fi o pălărie cu plasă, cel puţin pe timpul serii.

Pe lângă toate gâzele, există şansa reală să rămâi împotmolit în nisip. Aşa că fă bine şi bagă în portbagaj nişte scânduri şi o lopată. Se poate folosi şi stuful uscat pe care îl găseşti peste tot pentru a mai câştiga aderenţă! Ceea mai bună variantă e să nu te aventurezi cu maşina până pe plajă, ci să o laşi la 10 – 15 metri distanţă. Nu o să-ţi enumăr şi alte utilităţi din categoria camping-ului pentru că sunt convins că o să te descurci, dar ca idee poţi să ai cu tine şi gaz lampant, făclii (Atenţie la gelul acela înflamabil.  Nu se foloseşte cu lămpi, făclii şi în general cu tot ce are fitil. Se foloseşte aşa cum este într-un vas cu deschidere nu foarte mare şi de preferabil înăuntru pentru încălzit mâncare şi alte minuni), şi eventual, o plasă de nylon pentru ţânţari!

Nu în ultimul rând, dacă vrei să faci un foc mai măricel o să ai nevoie de lemne. Lemnele pe aici sunt FOARTE rare aşa că îţi recomand să le culegi de pe drum sau de acasă! Porcii mistreţi şi şacalii sunt ca la ei acasă dar nu se aventurează până la malul mării. Oricum, nu lăsa mâncare, gunoi şi orice altceva ce ar putea atrage aceste vietăţi decât dacă vrei să dormi în maşină! De cele mai multe ori le este frică de lumină(noaptea da?) şi nici nu se aventurează dacă e gălăgie.

Rezumat în ordinea importanţei:

  • Protecţie contra ţânţarilor şi a altor tipuri de gâze, cum ar fi loţiunea Autin sau orice altceva ce îţi prezintă încredere!
  • O metodă să îţi scoţi maşina din nisip. Nu pleca cu ideea că ţie nu ţi se va întâmpla. Ai să plângi!
  • O hartă care am să încerc să o stilizez cât mai bine pentru tine!
  • Tot ce ai nevoie pentru camping, dacă ai de gând să rămâi peste noapte!

Cum ajungi:

Cosntanta-Vadu

Plecând din Constanţa, traversezi Mamaia şi te îndrepţi spre Năvodari. La jumătatea podului spre Năvodari, la sensul giratoriu, faci dreapta şi mergi înainte pe drumul principal până se termină CORBU (care e înşelător de lung). La ieşirea din Corbu este o intersecţie(posibil şi un semn către Vadu) şi faci dreapta. Odată ajuns în vadu vei vedea un semn către plaja  vadu şi vei trece pe lângă Institutul de metale rare. De aici o să te ajute nişte schiţe sau poti să o foloseşti pe cea prezentată mai jos, sau un GPS!

grindul chituc copy

La încheieiere îţi recomand să FII CIVILIZAT, să îţi aduni tot gunoiul care îl faci şi să-l arunci în portbagaj! Este important ca locurile călcate de om să rămână cât mai naturale, fără pet-uri de bere/suc/apă şi alte defecări ale societăţii umane!

Voi continua şi cu alte locuri frumoase…

Written by admin

June 14th, 2010 at 2:18 pm

Posted in Hobby

Înmulţire simplă

leave a comment

Ok, după câteva încercări şi un filmuleţ primit pe mail am învăţat să înmulţesc.  Şi nu oricum, ci aşa cum o fac chinezii de prin 300 b.c.  prin metoda liniilor. Toată treaba este foarte simplă. Cerinţele sunt să poţi trage nişte linii drepte şi să ştii să numeri. Tare nu? Păi când te gândeşti că prin metoda clasica cerinţele sunt… tabla înmulţirii parcă începe să-ţi crească respectul faţă de chinezi. Părerile sunt sigur că variază aşa că am să vă arăt filmuleţul respectiv şi 2 calcule prin această metodă. Sper să vă placă sau măcar să vă incite în caz că nu o ştiaţi.

Înmulţire între 2 numere de lungime diferită

Ce se întâmplă când ai 2 numere de lungime diferita iar unul dintre ele este > 3 cifre.

Înmulţire când un numar are un zero in componenţă

Înmulţire când un numar are un zero in componenţă.

Written by admin

April 16th, 2010 at 12:48 pm

Posted in Fun, Hobby

Conform instructiunilor de pe ambalaj!

2 comments

De la inceput vreau sa precizez ca nu detin cine stie ce aparatura foto, avand in dotare doar camera de iPhone 2G si un aparat foto care nu stie ce e aia autofocalizare.

Bun, introducerea fiind facuta, am sa recunosc ca m-am lasat influentat de Ionut si de noul lui hobby si am trecut repede in revista 2 retete de pe www.ebucataria.ro (care din nu stiu care motiv, fix cand m-am apucat sa scriu postu’ asta, a fost restaurat, probabil, dintr-un backup de anu trecut, sa-i zicem karma!) . Prima reteta care am incercat-o ieri a fost Cotlet de porc cu smantana si parmezan. Reteta e suficient de simpla incat sa nu dai gres decat daca uiti sa te mai intorci la aragaz dupa ce ai pus halca de porc in tigae, deci, a fost un succes cu efect de dragobete garantat ,ca in reclamele de la axe. Bun, am papat tot, ne-am minunat ca am resusit performanta sa termin tot in mai putin de 20 minute si cu cheltuieli minime(~30 Ron pt 2 persoane).

Astazi, alta zi care se sfarsea cu un gheorait in stomac m-a facut sa-mi iau vointa in dinti si sa rasfoiesc repede acelasi site de retete pentru a ma autodepasi si am gasit reteta Farfalle cu pui care in ciuda numelui, arata foarte bine in poze si are un mod de preparare asemanator cu Cotletul de porc cu smantanta si parmezan, ultimile 2 ingrediente chiar pastrandu-se. Mi-am notat repede in telefon ce trebuie sa cumpar si am uschit-o catre carrefour sa ma aprovizionez. Toate bune si frumoase, am gasit cam tot ce aveam nevoie, mai ales Farfalle Monte Banato dar nu si busuioc proaspat care refuza sa existe chair si la Real de unde Ionut s-a jurat ca a cumparat cu o zi inainte! In fine, il credem pe cuvant(#$@!?).

Acum urmeaza partea care m-a determinat sa scriu acest post. Ajuns acasa mi-am facut repede de lucru si recitind reteta ca sa ma asigur ca nu-mi scapa nimic (deh sunt obisnuit sa citesc/urmez tutoriale asa ca fiecare virgula conteaza) citesc cum ca la prepararea Farfalle-lelor(lului?!) trebuie sa le tin pe foc atata timp cat scrie pe ambalaj.  Simplu nu? Imi plac lucrurile simple facute bine! Cum ar fi iPhone-ul, dar asta e alta poveste. Evident iau ambalaju si incep sa caut timpu de fierbere si cu stupoare citez:

Mod de preparare: Se pun 100g paste intr-un litru de apa in clocot, sarata dupa gust.
Se amesteca pastele din cand in cand pentru a obtine o fierbere uniforma.
Se fierb conform timpului indicat, apoi se strecoara.
Se servesc asezonate dupa gust.

Mai caut repede alte indicatii pe ambalaj si gasesc urmatoarea reteta de farfalle cu pui si broccoli:

Ingrediente: bla bla bla bla pui broccoli si altele.
………….
Mod de preparare: Se fierb pastele conform instructiunilor de pe ambalaj.Carnea taiata in fasii se condimenteaza dupa gust
………….

SAY WHAT $#@!?! Deci cat timp le las la fiert!? Am zis ca nu se poate, noroc ca jumatatea mea mai buna veghea orice miscare si s-a oferit sa ma ajute cu fiertu acestor paste sub forma de papion.

Concluzia? Pai ambele retete au fost gata in maxim jumatate de ora  si au costat cat un meniu de la kfc. Si pe langa toate astea sunt foarte delicioase.

Written by admin

February 25th, 2010 at 10:39 pm

Posted in Hobby